‘Life Activation’ – Instrumentul transmis de la Regele Solomon, aplicat în Afaceri [ro]
Business și Spiritualitate
Similitudinea între Business și Spiritualiatea profundă este că… nu este nicio diferență între ele! Sunt la fel! Funcționează aceleași legi, reguli și se manifestă aceleași tipare și tipuri de comportament, acțiuni. Rezultatele sunt în planuri diferite, dar, cumva, similare.
De afară arătăm toți la fel!
Diferențele pe care le sesizăm dar nu știm, cu adevărat, de unde vin, sunt cele interioare, cele care fac ca lucrurile să se miște, ca oamenii să aibă diferite reacții, atitudini și abordări în aceleași situații. Cu efecte diferite. Cu efort diferit. Cu impact diferit asupra propriei persoane, a celor din jur și a mediului în care trăiesc.
Eu credeam că Însușirile noastre sunt native. Așa și este, doar că unele sunt latente și altele sunt acolo, undeva, ascunse sub credințe și programe: valori, principii, ‘caracter’.
Mai toate sunt ale societății, bisericii, părinților, vecinilor, anturajului, școlii.
Primele trebuiesc (re)activate, iar cele din urmă aduse la lumină prin îndepărtarea tuturor mizeriilor care le acoperă și dezvăluirea adevăratului tău ‘Cine Sunt Eu‘!
Am aflat că majoritatea oamenilor de succes, a vedetelor și a celor care schimbă lumea cu adevărat sunt beneficiari sau practicanți ai unor astfel de tehnici!
Instrumentele neprețuite pentru eliberarea de credințele total toxice, limitative și distructive care ne țin pe loc și ne alterează ‘optica’ sunt metode precum ‘Călătoria‘ și procedura numită ‘Life Activation‘.
‘Life Activation’ este un ceremonial, o succesiune de ritualuri și proceduri care sunt esența cercetărilor de mai bine de 25 de ani ale numeroșilor vindecători strânși de Regele Solomon la curtea sa.
‘Life Activation’ și-a dovedit eficiența și puterea în mai bine de 3000 de ani de practică, timp în care a fost transmisă pe cale inițiatică.
Life Activation reprezintă un pas de început, de deschidere, al unei lucrări ample și continue a vieții. LA este un deschizător de drum!
‘Life Activation’ poate fi efectuată de practicieni după mai multe inițieri pregătitoare acestui scop; este un proces unu-la-unu. Este un ‘proces G2G’.
‘Life Activation’ elimină blocaje, staze și dezechilibre energetice de mai multe feluri, echilibrează aspecte energetice ale ființei și activează chei ale ființei care rareori sunt activate de la sine sau prin alte procedee. Cireașa de pe tort este o ‘citire’ pe care practicianul o face, cu un remarcabil grad de acuratețe, profunzime și relevanță pentru client.
Începe chiar aici și acum!
Contactează-ne pentru a afla cum!
Toate acestea pot schimba cursul vieții celui care este beneficiarul tehnicii. Deasemenea, acest ansamblu de schimbări, echilibrări și activări pot avea efecte benefice remarcabile asupra ființei în ansamblu, prin potențarea unor resurse latente. Deasemenea, ameliorări în starea generală la nivel fizic pot fi observate, oglindite în starea de sănatate.
Pe plan spiritual, însă… aici efectul este și mai spectaculos.
Cei care au trecut prin această activare spun că au observat o mult mai bună legătură cu ei însăși și cu viața, că percepțiile s-au schimbat și perceptivitatea s-a îmbunătățit remarcabil.
Lucrul cu cupluri este absolut spectaculos, atât pentru client cât și pentru practicantul LA. După încheierea procedurii LA, unii dintre clienți au împărtășit că până la 4 din citiri (am întâlnit noi) au fost cumva similare sau identice. Alții relatează trăiri profunde în subtil. Prin ‘cupluri‘: înțelegem oameni cumva legați între ei: cupluri (în sens de familie), părinte – copil, frați.
Oricare lucru energetic în doi sau într-un grup este, totdeauna, mai puternic și mai profund, iar Life Activation confirmă aceasta
Scopul vieții și direcția acțiunilor au devenit evidente și mult mai clare după ‘Life Activation‘.
Instructorii MMS, cei care au mai multe perspective ale ‘Life Activation‘ (client, practician, instructor), unii dintre ei medici sau oameni de știință, spun că procedura ne ajută sa ne amintim cine suntem cu adevărat, aduce claritate, intuiție, descătușează potențialul și mărește gradul de utilizare al creierului și extinde conștiința, având implicații profunde, până la nivelul ADN-ului. Produce o schimbare interioară si ne face legătura cu propriul nostru sine, cu adevăratul nostru scop în această existență. Aduce o ameliorare a vitalității, în sensul cresterii ei.
În ce mă privește, deși ușor nedumerit imediat după primirea ‘Life Activation‘, viața a intrat pe un nou făgaș, mai clar, mai eficient, mai accelerat și cu o înțelegere mai amplă și mai profundă a tot ceea ce este. Nu înseamnă că îmi este mai ușor, ci mă simt doar ‘la un alt nivel’. Nivelul provocărilor s-a schimbat și el. Ca și cel al rezultatelor.
Simțurile așa zis extrasenzoriale mi s-au amplificat mult, iar intuiția îmi este mult mai clară și mai ‘evidentă’. Așa-zisele ‘sincronicități’ sau ‘coincidențe’ sunt aproape permanente, iar în a simți ‘chestii’ în jur îmi este uzual. Acum una din direcțiile mele de focus este să accept și cred ceea ce simt și să înțeleg și cred mesajele pe care le percep. Să nu mă îndoiesc de ele și să acționez în consecință.
Am ales să fac acest pas în a deveni practician și a fi autorizat să fac eu aceste activări pentru că cred cu tărie că Trebuie să fim cât mai mulți ‘activați’ pentru etapa / vremurile care urmează, atât spre folosul personal cât și al poporului acestor pământuri și a acestei limbi.
Alegerea de a merge la Londra cu orice preț pentru săptămâna de magie și inițierea care a concluzionat această pregătire a fost pricinuită exact de această nevoie de a ști și a împărtăși, chemare pe care am simtit-o puternic, mai puternic ca oricând.
Și, da, clar și pentru mine! Drumul până aici mi-a adus experiențe, cunoaștere și daruri pe care nu le-am crezut a exista pe acest pământ, și prieteni, experiențe și orizonturi noi!
Începe chiar aici și acum!
Contactează-ne pentru a afla cum!
** Life Activation este parte din următoarele programe: “Ready! Steady! Marry!“, “Ready! Steady! Baby!“, din programele adresate cuplurilor și din programele MAI Academy și Marketing Extrem. ‘Life Activation‘ este parte integrantă, este primul pas, din parcursul MMS – Modern Mystery School – Școala Modernă a Misterelor.
Cititorule, întoarce-te către tine și simte care este calea ta, sau simte care este direcția în care te îndrepți. S-ar putea să o simți sau doar să știi care este.
Apoi recunoaște chemarea și mergi în lumina ei!
Și cănd simți că e momentul să te avânți cu putere în ritmul Vieții și vrei să experimentezi acest multiplicator de abilități, ‘Life Activation‘, ne găsești aici:
Paul: +4.0730-188898; Roxana: +4.0722-449991.
Sau Facebook și LinkedIn: paulgaborro sau roxanaioanailiescu
La sfârșit de MMXX există 7 practicieni români acreditați de MMS în România, și alți 3 prin lume.
- Notă: În cazul acestei proceduri, în mod explicit, MMS (Modern Mystery School) specifică necesitatea echilibrării corecte a energiilor. În cazul LA acest lucru se face printr-o donație de 250 EUR de lei către cel care face Life Activation sau organizația din care face parte.
Un pic mai tehnic:
Structura
– pregătirea clientului și a terapeutului – ideal cu 1 – 3 zile înaintea procedurii
– pregătirea spațiului
– curățare energetică
– echilibrare energetică
– activare, reading
– final + instrucțiuni
- pregătirea spațiului este o parte importantă, chiar esențială. Pentru cei care primesc această procedură (LA) în propriul spațiu, acasă sau la birou, este, cumva, un bonus. În mod normal o procedură de acest fel este o lucrare distinctă, cu un cost propriu, și mulți aleg să o facă, și rezultatele sunt remarcabile. Excepții de la pregătirea spatiului pot fi în natură sau într- lun loc sfânt.
Life Activation reprezintă un pas de început, de deschidere, al unei lucrări ample și continue a vieții. LA este un deschizător de drum!
Începe chiar aici și acum!
Contactează-ne pentru a afla cum!
SCRISOARE / MESAJ DE PREGĂTIRE PRE- ȘI POST- LIFE ACTIVATION
Îți amintesc că ‘Life Activation’ este un ceremonial (procedură, ritual, proces) care provine de la regele Solomon, respectiv concepută de elita vindecătorilor pe care i-a reunit cu intenția de a găsi punctele comune și a extrage și asambla în proceduri (ritualuri, procese) elemente cu care toți erau de acord din cunoașterea moștenită și practica proprie, în practici esențiale, cu care să includă părțile esențiale, comun agreate. ‘LA’ este una din acestea.
‘LA’ este un serviciu G2G în lumină, din lumină, ca lumină!
Enjoy!
Pregătind ‘Life Activation’ te îndemn să mănânci ușor și să eviți stimulii de tip tutun, cafea, alcool, cola, carne etc.
Acești stimulenți ar putea inhiba abilitatea ta de a avea acces plenar la cele ce-ți poate oferi acest ritual / proces de ‘Life Activation’.
Un somn bun este mereu binevenit!
De asemena te rog setează o intenție, cea mai arzătoare și profundă din acest moment: ce-ți dorești de la acest proces, ce vrei să obții de la el.
Îți sugerez ca după sesiune să-ți aloci timp pentru tine, în care să lași procesul să continue și integrarea să aibă loc.
Transformările puternice necesită o activitate intensă, pana la nivel celular sau chiar mai profund, așa încât te îndemn să-ți susții corpul răsfățând-te fizic: în primul rând o baie caldă cu sare, poate și cu ulei esențial, supă caldă sau ceai, muzică liniștită, un masaj și un somn bun și suficient, dacă se poate început devreme (maxim ora 23).
De asemenea evită stimuli de tip tutun, cafea, alcool, cola, carne etc. Aceștia ar putea diminua procesul de transformare și integrare.
Observă și bucură-te de procesul care încă se desfășoară, de echilibrarea profundă și de extinderea și amplificarea parametrilor tăi fizici, energetici, emoționali, funcționali și de percepție.
În cadrul procedurii LA propune, sugerează, și la finele procedurii stabilește, un gest, un ‘ritual‘ care să fie făcut în fiecare dimineață și seară ca o continuare conștientă a ‘Life Activation‘, cu intenția exprimată înainte de ‘Life Activation‘ și cu o a doua intenție care vizează următoarele 12 ore de zi sau de noapte – adică pe ce anume vrei să te concentrezi în acele ore.
În săptămâna următoare ‘Life Activation‘ evită să iei hotărâri majore sau să faci acțiuni radicale. Doar fii atent, observă și notează ce se petrece în interiorul și în exteriorul tău, precum și idei, gânduri, vise. Provocări pot apărea: oricare are minim trei moduri de abordare / soluții.
Observă și primește mesajele care vin către tine, și supune-te celor pe care sufletul tău le recunoaște și validează.
Începe chiar aici și acum!
Contactează-ne pentru a afla cum!